Just like I Imagined

Is just true love and true love lasts a lifetime

Cu buruiana

- Nu mai pot, înțelegi? Nu mai pot!
- Eu zic să te mai gândești un pic. Mai ai puțintică răbdare.
- Am avut destulă. Să se ducă un` s-o duce! Deci, te rog, vii?
- Vin, ce să fac. Te sun cînd ajung la Copacul Gândului Bun, ok?
- Bine. Hai, te pup.
- Și eu. Pa.

Ooofff, de ce nu m-or lăsa și pe mine să trăiesc?!
Mi-am facut un duș rapid, m-am îmbrăcat și am pornit spre Pădurea Fermecată.
Când am ajuns am văzut că au deschis un bar nou și am zis să intru juma` de oră să beau ceva înainte să o sun pe vupliță și să înceapă scandalul.
Am intrat și m-am așezat la bar lângă un cal. Singurul client care era acolo la ora la care alții în mod normal se fac utili societății.
El se uita la mine, eu la el, îl văd trist și mă gândesc eu cu mintea mea cea proastă să inițiez o conversație:
- Hei, ce-i cu fața asta lungă?
- Eeeh, nevastă-mea e pe moarte. Ultimul stadiu de cancer.
- Aaa, un whiskey, vă rog.
Am tăcut, am dat whiskey-ul peste cap, am plătit și am plecat simțindu-mă ca o idioată.
" Nu mă invăț minte să-mi văd de treaba mea. Ce mi-o fi trebuit să intru în vorbă cu calul?! Proastă! Proastă! Proastă!"
Suna - telefonul

Asculta mai multe audio traditionala


- Da, am ajuns.
- Da? Bine hai că vin și eu acum.
Când am ajuns la Copacul Gândului Bun Vulpița Marița mă aștepta deja.
- Ah, ce bine că ai venit! Deci te-ai hotărât. Ma ajuți, da?
- Da, deși nu sunt în totalitate de acord.
- In fine, nu contează. Hai că mă duc să-i chem pe ceilalți.
- Bine, du-te! Să terminăm mai repede că mai am treabă azi.
- Imediat mă intorc.

M-am așezat în iarbă, mi-am scos țigara și m-am rezemat de copac așteptând.
- Bună ziua!
- Aoleu! Bună ziua! Ce m-am speriat! Dumneata cine mai ești?
- Te plictisești, domnișoară? Nu vrei să spice up your life a little?
- Sincer, mai am o gramadă de treabă, sunt maxim de stresată, în întârziere și n-am nici un chef de agațamente. Deci, poți pleca.
- Aaaaah, dar nu vreau să vă agăț domnișoară. V-am văzut cam abătută și m-am gândit că v-ar prinde bine niște revigorare. Să mă prezint, sunt Fane, crocodilărul pădurii. Incântat.
- Ada, îmi pare bine să te cunosc, dar n-am bani.
- Știu cine ești. Mă scuzați, pot să-ti spun " tu "?
- Da, poți.
- După cum spuneam, știu cine ești și-ți cunosc statutul aici în pădure, deci n-aș îndrăzni să-ți cer nimic. Te-am văzut doar abătută și mă gândeam să te înveselesc.
- Offf, nu știu dacă e cazul acum. Am treabă.
- Cum dorești.
- Eeeh, acum, what the fuck! Hai să vedem.
- Uite, îți las aici Buruiana Bunului Simț.
- Multumesc.
- Am plecat, sărut-mâna!
- Nu rămâi la proces?
- Nu, și eu sunt foarte ocupat. O zi bună.
- Merci. Pa!
Ramasa acolo singura am mancat buruiana de la crocodilăr.


- Ajutoooooooooooor! Ajutoooooooooooor!
Mă ridic buimacă și mă uit în spatele copacului unde era un mic spațiu de joacă. Acolo era un leagăn gol care se bâțâia și o căprioară dedesubt care plângea de mama focului.
- Aaah, nu pot să cred!
Mă ridic și mă duc spre părculeț. Pe măsură ce mă apropiam o vedeam pe căprioară plângând și ...
- Băi, mi se pare sau ... Nu, n-are cum. Ba da, frate!
- Ajutoooooooooor!
- Gata! Gata!
Căprioara n-avea membre. Nici în față nici în spate.
- Fuck! Nu! Deci nu! Asta nu se întâmplă acum. Nu cred!
- Te rog, ajută-mă să mă ridic.
- În ce ( hahaha )? Cine te-a lăsat aici în halul ăsta?
- Am venit singură, m-am târât. Am vrut și eu să mă dau în leagăn ca toate caprele. Știi, când o fac ele pare foarte ușor și am vrut să încerc și eu. Te rog, pune-mă la loc în leagăn.
Încercam să mă aplec, doar că îmi fugea pământul de sub picioare.
Iar încercam spunându-mi " It`s all in your head. ", dar tot nu reușeam.
- Ce-ai?
- Da, aș vrea.
- Ce?
- Nimic, nimic. Mă simt un pic rău.
Mi-am făcut curaj, m-am aplecat, am ridicat-o pe căprioară și am pus-o la loc în leagăn.
- Și vrei să te las aici pur și simplu?
- Da, mulțumesc. Or sa vina să mă ia.
- Bine, ai grijă să nu mai cazi.
- Daaaa, mulțumeeesc!

Din spate:

- Adaaaaa, am veniiit!
- Wow!


Drumul până acolo mi s-a părut teribil de lung și cand, într-un final am ajuns am întrebat:
- Bun, și acum ce facem? Cum se procedează că eu habar n-am.
Bursucul Năucul îmi spune pe un ton răstit:
- Ca la nuntă, dragă. La fel. Hai să terminăm o dată că mai am treabă
- Da, eu ce să mai spun?! În fine ... Vulpița Marița, de bunăvoie și nesilită de nimeni, vrei să divorțezi de Bursucul Năucul?
- Da.
- De ce?
- Asta nu face parte din procedură.
- Mă scuzați atunci. Bine, Bursucul Năucul, de bunăvoie și nesilit de nimeni, vrei să divorțezi de Vulpița Marița?
- Nesilit ... Ba silit! Silit de ea! De putoarea asta nesuferi ...
- N-auzi, bursucule că asta nu face parte din procedură? Chill!
- Da, da, da Divorțez! Dracu s-o ia!
- Hai, gata! Acestea fiind zise, vă declar divorțați.
Toate animalele pădurii aplaudau și aclamau isterizate
- Uraaaaaa! Uraaaa! Să fie într-un ceas bun!
- Doamne Dumnezeule, unde am ajuns?!
Bursucul cu ochii roșii de furie sări dintr-o dată pe vulpiță, o tăie pe burtă, îi scoase măruntaiele.
- Nah, până când moartea ne va despărți, huh? Nah! Nah! Nah!
Și toate celelalte animale săriră să se înfrupte din măruntaiele vulpiței.

- The End -

Epilog

Îndepărtându-mă ușor de marele festin aud o voce pițigăiată în spate:
- Ajutooooooooooooor! Ajutooooooooooor!
- Iar a căzut proasta aia de căprioară din leagăn.
M-am oprit, m-am întors și am văzut-o plângând sub leagăn zbătându-și cioturile.
Am făcut stânga`mprejur și am plecat.
La ieșirea din pădure l-am văzut și pe calul trist care tocmai ce ieșea din bar.
- Mă duc să văd ce face nevastă-mea.
Am scos din buzunar ce-mi mai rămăsese din Buruiana Bunului Simț
- Ia, dă-i asta din partea mea.
- Mulțumesc frumos! La revedere
- Pa!
Am ajuns acasă, mi-am pus țigara la încărcat, mi-am gâdilat motanul și am plecat să-i dau Mirelei abonamentul RATB care e la mine de 2 săptămâni.

Cu piticul

- Mi-as dori sa fiu om mare. E gresit, oare, sa-ti doresti asa cev? E prea mult? Mai are rost? Ma intreba un pitic.
- Hai, termina! Piticii nu cresc mari. Raman asa ... aaa ... mici si draguti.
- Dar eu nu mai sunt dragut. As putea spune ca mi-au iesit cateva riduri, sunt batran, in declin, un rebut.
- Si acum ce-ai de gand? Sa stai sa te plangi de lucruri pe care nu le poti schimba? Revino-ti! Vezi-ti de treaba si mergi mai departe.
- A ...
- Da, asa pitic!
- Cam agresiva. Cine v-a angajat pe postul asta?
- Pe care post?
- Pe asta.
- Nu sunt angajata nicaieri, dude.
- Pai, cum nu? Suntem in biroul de consiliere. Ce cautati aici daca nu sunteti psiholoaga?

M-am uitat un pic in jur. Eram intr-o camera dubioasa din lemn. O canapea, un birou la care eram asezati de-o parte eu si de-o parte piticul. M-am uitat in oglinda si, da, eu eram, dar habar n-aveam unde sunt si ce se intampla. Am iesit afara si m-am uitat " Cabinetul de Consiliere Psihologica a Padurii Fermecate- Grupa mica "

- Ei, ati amutit?
- Nu, nu ... Ma scuzati, spuneti, domnule pitic.
- Asa. M-am gandit la tot felul de solutii, am luat in calcul chiar si sinuciderea ...
- Sinu CE? Domnule pitic, Doamne fereste!
- Da, stiu ca e greu de inteles pentru dumneavoastra, oamenii normali. Chiar si pentru ceilalti pitici. Ei se bucura ca sunt asa si le face placere. Mie, insa, nu.
Vorbim aici de o conditie pe care trebuie sa o suport o eternitate. Noi suntem nemuritori, stiti?
- Da, da, da
- Dar cu toate astea imbatranim. Adica nu suntem nemuritori, dar tineri ca Highlander.Sunt deprimat de doua zile. nu stiu ce sa fac.
" Mama, cat e ceasul, am intarziat la facultate"
- Ce fac?
- Aaaaaa, aaaaaaa.
M-am cautat in geanta.
" Asaaaa, brichetaaaa, tigaaari, tele ... asa "
L-am privit pe pitic si i-am zambit prieteneste:
- Imi pare rau, dar, chiar nu pot sa stau de tine acum.
Zzzzbbbbuuuuufffffff!Si sange rosu tasni pe pereti..

Cu toate remuscarile pentru piticotul care, saracul, chiar avea niste probleme destul de serioase, dar, pana la urma, nu asta-si dorea?

P.S.
Piticii nu-s nemuritori, eu sunt singura in stare sa le puna capat zilelor.
Deoarece sunt ai mei. Deci da.
- The End -



Epilog
Si-am plecat la facultate.

Acum despre sarbatori si vulpi

Era prima zi de Craciun. Ma rugam.
" Cioc! Cioc! Cioc! Bat la usa ta "
" In afara de colindatori sau de vreun miriapod n-are cine sa fie. " mi-am spus in timp ce-mi faceam crucea de la finalul rugaciunii.
" Cioc! Cioc! Cioc! Bat la usa ta din nou "
Ma ridic, deschid usa si ma trezesc stand in fata unei familii de vulpi.
- Buna seara!
- Buna seara!
- Dupa cum vedeti, suntem familia Vulpescu: eu ma numesc George Vulpescu, sotia mea Adriana si fiul nostru Benjamin. Tocmai ce ne-am mutat acum 2 zile in apartamentul de vis-a-vis. Fiind Craciunul and all ne-am gandit sa venim si sa va uram personal un Craciun fericit si un an nou superb.
- Mdaa, ce sa spun? Va multumesc! Si dumneavoastra numai bine si bine-ati venit in bloc!
Domnul Vulpescu imi fixase privirea iar eu ma fastaceam groaznic. Ce era sa fac? Sa inchid usa in nas unei familii ( fie ea si de vulpi ) care a venit la usa mea cu asemenea ganduri curate?!
- Poftiti, va rog.
Au intrat, s-au sters pe picioare, s-au spalat pe maini si s-au asezat la masa.
Doamna Vulpescu a venit cu mine la bucatarie sa ma ajute sa pregatesc cina. In momentul in care s-a apropiat de mine am simtit un iz primavara cu scortisoara. M-a luat pe nepregatite, m-a blocat, m-a imbatat, credeam ca o sa lesin.
- Va simtiti bine, domnisoara?
- da, ma scuzati, mai am caderi de calciu ... Stiti, nu ma prea hranesc.
- Vaai, dar asta nu e bine deloc.
S-a apropiat de mine si iar m-a lovit mirosul ei. Mi s-a intunecat mintea, cu ultimele puteri i-am spus sa ia farfuriile pe care le pregatisem si sa le duca la masa.
Am ramas in bucatarie si am adulmecat mirosul de primavara coapta cu scortisoara.
O vedeam cu ochii mintii cum isi perie blanita de dimineata, cum isi impleteste coada, cum se da cu rimel, cum se alinta dupa ce se trezeste, cum doarme, cum respira, cum citeste, toata viata ei imi trecea prin fata ochilor.
Stiam ce am de facut. Toata viata mea avea sa se schimbe astazi.
M-am intors in sufragerie, m-am asezat la masa si am privit-o drept in ochi.
George Vulpescu un pic nelamurit:
- Ce s-a intampla .......
- Ce? Ce vroiati sa spuneti? Aoleu! V-am retezat cumva capul, domnule Vulpescu? Imi pare extrem de rau. Vaaaai, nu pot sa ascult pana la capat acel lucru super interesant pe care vroiati sa mi-l spuneti! Poate data viitoare ( Hahaha )
Adriana nu parea deloc speriata.
- Excelenta piftia, domnisoara.
- Multumesc.
Se uita la Benjamin care plangea intr-un colt
- Benjamin, nu trebuie sa plangi. Se intampla lucruri de genul asta la tot pasul, mama. Hai, canta-ne un colind sa simtim si noi ca sunt sarbatorile!
Benjamin si-a sters lacrimile, si-a suflat nasul, s-a ridicat in piciaoare si a inceput:
" Ooooo, braaaaaad frumoooooooos
Ooooo, braaaaaad frumoooooooos ... cu cetinaaaa tot veeeerdeeeee "
Benjamin cazu impuscat in cap ... si doar nu fusesem eu. Serios, nici macar n-am arma.
N-ar fi avut cine altcineva sa fie decat ...
- Razboinica mea!
M-am apropiat de ea, i-am mangaiat blanita si urechile ne-am asezat in pat imbratisate, labutele ei imi atingeau fata, talia. Apoi ...
- Aoleu, am uitat sa pun niste muzica. Stai asa.

Somewhere Over The Ocean

Yes, you're my favorite work ... of art.

Deci ... ne vedem joi

Invitatie

Teatru de papusi pentru tineri si adulti
“Asta seara fac eu cinste – Mr. Andersen Show”

Scenariul: Sorana Borhina, Rozana Mihalache si Ada Totolan
In distributie:
Andreea Ionescu (Mr. Andersen)
Ada Totolan ( Scufita Rosie, Shakespeare)
Alexandru Neculcea ( Ganja Man )

Spectacolului de comedie “Asta seara fac eu cinste – Mr. Andersen Show” este programat joi, 9 decembrie 2010, ora 19:00 la Sala de Lectura - Ceainaria Teatrului ACT, Calea Victoriei 126, etaj 2, Bucuresti.

Durata spectacol 40 min, spectacol recomandat persoanelor de peste 16 ani.


Joaca din teatrul de papusi incepe sa devina ceva serios de cand tinerii studenti de la Sectia de Papusi a Facultatii de Teatru din Bucuresti si-au propus sa aduca in sala publicul tanar si adult.
Sala de Lectura devine astfel scena de afirmare pentru o serie de proiecte de teatru de papusi pentru adulti, iar unul dintre spectacolele la care va invitam pentru deschidere catre noi perspective despre conditia teatrului de papusi, este spectacolul “Asta seara fac eu cinste – Mr. Andersen Show”.
Ada Totolan, Andreea Ionescu si Alexandru Neculcea sunt cei trei papusari in devenire care au dat viata unor figuri deja consacrate in lumea literara, dar care au totusi si o viata personala, plina de can-can, care se confrunta la randul lor problemele lumii in care traim si capata o figura mult mai aproape de concretul cu care suntem obisnuiti.
“Asta seara fac eu cinste – Mr. Andersen Show” transfigureaza un show de televiziune, in stilul american consacrat de Jay Leno si alti realizatori, si scoate in evidenta cu foarte mult umor negru, hibele societatii capitaliste, ii pune pe invitatii sai in cele mai neplacute situatii doar pentru a satisface dorinta noastra de spectaculos.