Vrabiuta zbura deasupra unui balcon. Isi spuse in gand: " Bai, ce-ar fi sa poposesc eu un pic la balconul asta ca tare am mai obosit.
Cobora si se acomoda cu bara de la balcon. Era placut ar fi putut sa mai stea pe acolo vreo 2-3 zile. Arunca o privire inauntru si vazu un om tare suparat. Gandul ca cineva ar putea fi trist o chinuia nespus.
Vrabiuta incepu sa cante cu cip cirip Simfonia a 9-a ca sa mai dezmorteasca atmosfera si sa-l scoata din depresie pe stapanul casei.
Dar stiti, prieteni, ca stapanul casei era surd, deci nu putea sa auda trilurile vrabiutei si statea acolo afundat in tristete si melancolie.
Vrabiuta incepea sa-si piarda cate putin din increderea in sine:
" Hai, frate! Daca nici trilurile mele din Simfonia a 9-a nu pot sa-l scoata pe individul asta din depresie ... Offff! Inseamna ca ciripesc naspa rau! Ah, stiu! Apelam la planul de urgenta: Bolero. Muahahahahaha! Las` ca te rezolv eu acum, musiu!"
( Stiti, avem de-a face aici cu o vrabiuta de o vasta cultura muzicala. Stia tot )
Si incepu vrabiuta noastra sa ciripeasca si mai tare si mai frumos.
Reactie? Nici o reactie.
Pe vrabiuta o apucau incet, dar sigur crizele de personalitate. Nu mai stia cine este si ce cauta acolo.
Omul cel trist zacand in neputinta sa intoarse capul spre balcon si vazu o vrabiuta la fel de trista ca el.
" Ia te uite, as putea sa-mi fac un nou prieten", gandi el.
Iesi pe balcon, se uita la vrabiuta si incepu sa planga de emotie.
Ea ( vrabiuta ) cand vazu una ca asta deveni si mai confuza. Ii zise cu grai omenesc:
- Daca nu imi zimbesti ACUM ma omor!
Omul cel trist plangea si mai cu sarg.
Atunci vrabiuta incepuse sa-si ciuguleasca din corpusorul si sa se manance pana nu a mai ramas decat capsorul ca un bibelou pe balustrada balconului.
Omul cel trist zambi, lua capsorul si-l arunca la ghena. Se aseza din nou la biroul sau, tot surd, tot cu capul in jos, tot trist, tot deprimat.
