joi, 27 noiembrie 2008

Tricky


Ieri a fost concert Tricky. Cu caţel şi cu purcel am pornit spre Sala Palatului.
Acolo era urbaneala şi mama lu` mama lu` urbaneala. Care mai de care mai deosebit, mai interesant şi, mai ales, special. Şi-au scos fetele rochiţele de la naftalină ca să şi le pună peste pantalonaşi pentru că doar aşa demontrezi ca eşti o adevarată urbancă.
În fine .. a început concertul. Era Tricky, o fătucă, o basistă, un chitarist, un toboşar şi un clăpar.
Fătuca a cântat de la blues, la rap, la rock, la trip hop ... el a fost mega freak ca întotdeauna.
Dar, de impresionat, nu m-a impresionat atât vocea fetei ( pana mea .. mai era şi de la Doamne-Doamne), ci compoziţia, intrumentalul. Aia nu mai e de la Doamne Doamne. Ca să-ţi iasă ceva atat de exact şi de precis trebe multă muncă şi pricepere. Compoziţia pieselor m-a terminat nervos. M-am întors de la concertul ăsta la fel de obosită ca după o zi de dat la sapă.
Revenind: Spre final, au dat voie publicului să urce pe scenă. Ia ghiciţi cine s-a suit imediat pe scenă? Daaaaa! Mandea! M-am suit pe scenă , l-am îmbrăţişat şi am îmbrăţişat-o, l-am felicitat şi am felicitat-o ... PERSONAL! 
De încheiat .. s-a încheiat super româneşte. Ăştia au băgat Ace of Spades, deabia începuse lumea să se moşească un pic pe scenă şi, la scurt timp, au scos ai noştri toate alea din priză  ... gata cu distracţia. s-au suit malacii pe scenă, s-au uitat un pic urât şi s-a eliberat terenu`.
În orice caz ... a fost peste aşteptări şi a dat mare clasă concertului Massive Attack.

Tricky- Puppy Toy






Tricky- Veronika


Tricky- Veronika
Asculta mai multe audio Muzica »

marți, 25 noiembrie 2008

Marş


- Bună!
- Salut!
- Ce faci?
- Rău.
- De ce?
- Mi-a ros motanul adidasul.
- Asta-i tot?
- Ţi se pare puţin lucru?
- Oarecum.
- De ce? Îmi cumpăra mă-ta vreo pereche nouă de adidaşi?
- Nu, dar ...
- Dar ce?
- Îmi cumprei tu o pereche de adidaşi?
- Nu, dar ...
- Nici un "dar". Şi ştii ceva? Din momentul ăsta să nu mă mai suni. Nu te mai consider prieten.
- Păi .. stai un pic că ...
- Mă asculţi când vorbesc sau vrei să ţii tu vreun discurs? Deci ... de azi nu ne mai vorbim, clar? Nu vreau să am prieteni în halul ăsta de limitaţi la minte. Zici că eşti din cur de ministru.  Auzi ... " E puţin lucru să-ţi roadă motanul un adidas". Eu vreau să ma prieteni de bun simt,cărora le pasă, da?
- Ok
- Dispari din faţa  ochilor mei.

sâmbătă, 1 noiembrie 2008

Revenind ...


Şi totuşi ... cred că fenomenul emo a apărut în altă formă acum ceva timp.
Cam de la perioada Nu-Metal aşa. Mai tineţi minte, ha?!
Hai că şi ăia erau suferinzi la modul agresiv. În principiu cam acelaşi mesaj, doar că erau cool guys, nu goth like.
Linkin Park ... come on! Cu toate mesajele alea de neînteleşi, de tristeţe, de nervous breakdown. Ei au început treaba asta cu siguranţă. Au urmat Papa Roach care au încercat să facă acelaşi lucru, să transmită acelaşi gen de mesaj ... doar că, din păcate pentru ei, nu sunau la fel de bine- deci n-au avut acelaşi succes şi au murit repede.
A urmat ideea care i-a spart lui Fred Durst capu`: Staind. Cat de trist era Staind!!!! Atât a putut Fred Durst să producă. Mă rog. Cert e că a pus lumea botu` la It`s Been a While şi la Outside, dar atat. Chiar nu cred că puteau să suporte mai mult. Fuck, man!
Bun, deci ... au fost Linkin Park primii emo fără să ştie? Cine e cu mine strigă Heeeeei!

Iată şi dovezile. Uitaţi-vă la tot! E super funny. Clip, mesaj, reactii, tot. Enjoy!

Linkin Park- Crawling


Papa Roach- Last Resort


Staind- Fade