- Nu mai pot, înțelegi? Nu mai pot!
- Eu zic să te mai gândești un pic. Mai ai puțintică răbdare.
- Am avut destulă. Să se ducă un` s-o duce! Deci, te rog, vii?
- Vin, ce să fac. Te sun cînd ajung la Copacul Gândului Bun, ok?
- Bine. Hai, te pup.
- Și eu. Pa.
Ooofff, de ce nu m-or lăsa și pe mine să trăiesc?!
Mi-am facut un duș rapid, m-am îmbrăcat și am pornit spre Pădurea Fermecată.
Când am ajuns am văzut că au deschis un bar nou și am zis să intru juma` de oră să beau ceva înainte să o sun pe vupliță și să înceapă scandalul.
Am intrat și m-am așezat la bar lângă un cal. Singurul client care era acolo la ora la care alții în mod normal se fac utili societății.
El se uita la mine, eu la el, îl văd trist și mă gândesc eu cu mintea mea cea proastă să inițiez o conversație:
- Hei, ce-i cu fața asta lungă?
- Eeeh, nevastă-mea e pe moarte. Ultimul stadiu de cancer.
- Aaa, un whiskey, vă rog.
Am tăcut, am dat whiskey-ul peste cap, am plătit și am plecat simțindu-mă ca o idioată.
" Nu mă invăț minte să-mi văd de treaba mea. Ce mi-o fi trebuit să intru în vorbă cu calul?! Proastă! Proastă! Proastă!"
Suna - telefonul
Asculta mai multe audio traditionala
- Da, am ajuns.
- Da? Bine hai că vin și eu acum.
Când am ajuns la Copacul Gândului Bun Vulpița Marița mă aștepta deja.
- Ah, ce bine că ai venit! Deci te-ai hotărât. Ma ajuți, da?
- Da, deși nu sunt în totalitate de acord.
- In fine, nu contează. Hai că mă duc să-i chem pe ceilalți.
- Bine, du-te! Să terminăm mai repede că mai am treabă azi.
- Imediat mă intorc.
M-am așezat în iarbă, mi-am scos țigara și m-am rezemat de copac așteptând.
- Bună ziua!
- Aoleu! Bună ziua! Ce m-am speriat! Dumneata cine mai ești?
- Te plictisești, domnișoară? Nu vrei să spice up your life a little?
- Sincer, mai am o gramadă de treabă, sunt maxim de stresată, în întârziere și n-am nici un chef de agațamente. Deci, poți pleca.
- Aaaaah, dar nu vreau să vă agăț domnișoară. V-am văzut cam abătută și m-am gândit că v-ar prinde bine niște revigorare. Să mă prezint, sunt Fane, crocodilărul pădurii. Incântat.
- Ada, îmi pare bine să te cunosc, dar n-am bani.
- Știu cine ești. Mă scuzați, pot să-ti spun " tu "?
- Da, poți.
- După cum spuneam, știu cine ești și-ți cunosc statutul aici în pădure, deci n-aș îndrăzni să-ți cer nimic. Te-am văzut doar abătută și mă gândeam să te înveselesc.
- Offf, nu știu dacă e cazul acum. Am treabă.
- Cum dorești.
- Eeeh, acum, what the fuck! Hai să vedem.
- Uite, îți las aici Buruiana Bunului Simț.
- Multumesc.
- Am plecat, sărut-mâna!
- Nu rămâi la proces?
- Nu, și eu sunt foarte ocupat. O zi bună.
- Merci. Pa!
Ramasa acolo singura am mancat buruiana de la crocodilăr.
- Ajutoooooooooooor! Ajutoooooooooooor!
Mă ridic buimacă și mă uit în spatele copacului unde era un mic spațiu de joacă. Acolo era un leagăn gol care se bâțâia și o căprioară dedesubt care plângea de mama focului.
- Aaah, nu pot să cred!
Mă ridic și mă duc spre părculeț. Pe măsură ce mă apropiam o vedeam pe căprioară plângând și ...
- Băi, mi se pare sau ... Nu, n-are cum. Ba da, frate!
- Ajutoooooooooor!
- Gata! Gata!
Căprioara n-avea membre. Nici în față nici în spate.
- Fuck! Nu! Deci nu! Asta nu se întâmplă acum. Nu cred!
- Te rog, ajută-mă să mă ridic.
- În ce ( hahaha )? Cine te-a lăsat aici în halul ăsta?
- Am venit singură, m-am târât. Am vrut și eu să mă dau în leagăn ca toate caprele. Știi, când o fac ele pare foarte ușor și am vrut să încerc și eu. Te rog, pune-mă la loc în leagăn.
Încercam să mă aplec, doar că îmi fugea pământul de sub picioare.
Iar încercam spunându-mi " It`s all in your head. ", dar tot nu reușeam.
- Ce-ai?
- Da, aș vrea.
- Ce?
- Nimic, nimic. Mă simt un pic rău.
Mi-am făcut curaj, m-am aplecat, am ridicat-o pe căprioară și am pus-o la loc în leagăn.
- Și vrei să te las aici pur și simplu?
- Da, mulțumesc. Or sa vina să mă ia.
- Bine, ai grijă să nu mai cazi.
- Daaaa, mulțumeeesc!
Din spate:
- Adaaaaa, am veniiit!
- Wow!
Drumul până acolo mi s-a părut teribil de lung și cand, într-un final am ajuns am întrebat:
- Bun, și acum ce facem? Cum se procedează că eu habar n-am.
Bursucul Năucul îmi spune pe un ton răstit:
- Ca la nuntă, dragă. La fel. Hai să terminăm o dată că mai am treabă
- Da, eu ce să mai spun?! În fine ... Vulpița Marița, de bunăvoie și nesilită de nimeni, vrei să divorțezi de Bursucul Năucul?
- Da.
- De ce?
- Asta nu face parte din procedură.
- Mă scuzați atunci. Bine, Bursucul Năucul, de bunăvoie și nesilit de nimeni, vrei să divorțezi de Vulpița Marița?
- Nesilit ... Ba silit! Silit de ea! De putoarea asta nesuferi ...
- N-auzi, bursucule că asta nu face parte din procedură? Chill!
- Da, da, da Divorțez! Dracu s-o ia!
- Hai, gata! Acestea fiind zise, vă declar divorțați.
Toate animalele pădurii aplaudau și aclamau isterizate
- Uraaaaaa! Uraaaa! Să fie într-un ceas bun!
- Doamne Dumnezeule, unde am ajuns?!
Bursucul cu ochii roșii de furie sări dintr-o dată pe vulpiță, o tăie pe burtă, îi scoase măruntaiele.
- Nah, până când moartea ne va despărți, huh? Nah! Nah! Nah!
Și toate celelalte animale săriră să se înfrupte din măruntaiele vulpiței.
- The End -
Epilog
Îndepărtându-mă ușor de marele festin aud o voce pițigăiată în spate:
- Ajutooooooooooooor! Ajutooooooooooor!
- Iar a căzut proasta aia de căprioară din leagăn.
M-am oprit, m-am întors și am văzut-o plângând sub leagăn zbătându-și cioturile.
Am făcut stânga`mprejur și am plecat.
La ieșirea din pădure l-am văzut și pe calul trist care tocmai ce ieșea din bar.
- Mă duc să văd ce face nevastă-mea.
Am scos din buzunar ce-mi mai rămăsese din Buruiana Bunului Simț
- Ia, dă-i asta din partea mea.
- Mulțumesc frumos! La revedere
- Pa!
Am ajuns acasă, mi-am pus țigara la încărcat, mi-am gâdilat motanul și am plecat să-i dau Mirelei abonamentul RATB care e la mine de 2 săptămâni.
