miercuri, 30 iulie 2008
Nu faci, d'astea, dom'le! Pur şi simplu nu faci.
Acum ceva vreme aveam o prietenă ... să-i spunem Andreea.
Andreei îi plăcea foarte mult să meargă la saună.
Mergea de 3 ori pe săptămană. Era un bun prilej să-şi scoată toxinele din organism şi să se mai arunce în vreo conversaţie cu fetele de pe acolo.
Într-o zi s-a băgat într-o discuţie foarte aprinsă despre cultură şi despre cât de importantă este în viaţa noastră. Că nu doar eficientul, imediatul şi banii contează, mai contează şi sistemul de valori şi capacitatea de a aprecia o operă la adevărata valoare etc etc.
Dintr-o dată le vede pe toate celelalte fete înghesuindu-se spre ieşire. Ea rămăsese cu vorba-n gură într-o atmosferă intoxicată ... trăsese un pârţ.
" Doamne, ce ruşine. Cum o să mai dau ochii cu toată lumea?!"
După ce şi-a făcut curaj şi a ieşit din saună toată lumea se uita urât la ea. Se simţea ca ultimul om. Doamna de la casierie a anunţat-o că nu mai este binevenită la sala aceea.
Cu coada între picioare a plecat spre casă.
In timp ce aştepta autobuzul:
- Hahahahaaaaa, uite-o pe băşinoasa din saună!
Ca sa nu-i vadă ceilalţi lacrimile care începuseră să-i curgă, o luă pe jos până acasă.
- Am venit. ( Ii zise lui Sergiu, iubitul ei cu care era impreuna de 7 ani )
- Ia loc. Trebuie să avem o discuţie.
- Da.
- Am auzit ce s-a întamplat azi. Îmi pare rău, dar nu pot să trăiesc lânga un asemenea om. Mi se pare de bun simţ decizia mea şi total deplasat ce-ai facut.
- Dar n-am vrut.
- Păi, stai liniştită, că dacă ai fi făcut-o intenţionat nu mai aveam discuţia asta cu tine, te băteam direct. Eu acum o sa plec vreo 2 ore şi vreau să nu te mai găsesc aici când mă intorc.
Andreea îşi luă catrafusele şi plecă la mama ei. Dar şi pe la urechile ei ajunsese întâmplarea de mai devreme şi n-a primit-o nici ea.
A doua zi a fost forţată să-şi dea demisia şi a fost arestată pentru deranjarea linistii publice.
Andreea stă singură în celulă şi plânge.
luni, 28 iulie 2008
Filosofie pură
Într-o zi m-au apucat întrebările existenţiale: Ce se întaâmplă după ce murim? Există oare Dumnezeu? Încotro ne indreptăm? ... chestii
Drept pentru care m-am dus să-mi vizitez prietenul cel recuperator. Am stat la cafea, m-a întrebat ce mai fac, l-am întrebat ce mai face, s-a dus până la toaletă şi atunci i-am luat pistolul şi mi-am ars diatmai glonţul în cap.
Am intrat într-un tunel şi am văzut îngeri
OH, just kidding.
Am aterizat într-un loc destul de călduros în care creştea iarbă-n copaci, răsuna muzică din toate părţile şi chiar puteai să asculţi orice piesa vroiai .... aveau nu ştiu ce sistem: se prindeau ei ce piesă vrei să asculţi după cum o fredonai:
" Am aşteptat toată viaţa un asftel de sistem, ceva, orice ... tu fredonezi şi ăla se prinde despre ce piesă mârâi acolo"
Acolo erau proiecţii cu Kill Bill, cânta mult Nine inch Nails şi găseai porumb fiert la tot pasul.
Am căzut pe gânduri şi mi-am zis: " Mamă, ce tare!"
vineri, 25 iulie 2008
Despre hamsteri şi alţi demoni
Eram mică şi-mi doream un hamster. Mi-l doream în pofida refuzurilor categorice ale părinţilor mei.
Mi-am luat inima în dinţi, am plecat la Obor şi mi-am luat o hamsteriţă mică, drăguţă şi ieftină.
Am adus-o acasă într-o sticlă de Cola tăiată. Mama a iubit-o, tata a urât-o.
Am numit-o Pufa. Eu şi Pufa făceam multe împreună: eu eram invăţătoarea şi ea eleva, îi atrăgeam atenţia să nu mănânce în timpul orei, îi dădeam notă la curăţenie ... chestii pe care fetele le fac cu hamsterii lor.
Întotdeauna mi-au plăcut rozătoarele, Pufa era visul meu împlinit.
Într-o zi ... m-am simţit foarte rău. Toată ziua avusesem senzaţia că ceva îngrozitor se intamplă. Am stat cu sufletul la gură până s-a termiat şcoala, am fugit într-un suflet până acasă s-o văd pe Pufa.
Pufa stătea în borcanul ei cu fălcile mai umflate decât ea, se uita la mine şi se bucura că mă vedea, ciocolata mea Milka cu lapte zăcea desfăcută pe jos.
- Futu-ţi morţii mă-tii de lighionă. Ţi-am zis că nu suport să împart mâncarea. Nu suport.Am vorbit frumos cu tine. Dacă-mi spuneai îţi cumpăram o ciocolată pe care s-o balotezi singură, dar nu ciocolata mea.
M-am perpelit toată noaptea căutând o decizie inţeleaptă. Eram nerezonabilă? Exageram? Nu. Fiecare om le are pe ale lui. Bun, dar care e decizia corectă?
A doua zi de dimineaţă a venit mama să mă trezească pentru şcoală.
- Ada, Pufa e moartă.
- Nu e moartă, doarme.
- Ba nu. e moartă. E cu cracii'n sus.
- Eh, arunc-o la gunoi atunci.
M-am desparţit de ea cu greu. Pufa, stiu ca de acolo de unde eşti mă vezi şi te gândeşti la mine ...
miercuri, 23 iulie 2008
E-day
Mi-a scăpat. pur şi simplu mi-a scăpat. Nu-mi vine să cred că mi s-a întâmplat din nou.
Mi-am spus de 1000 de ori: " De-acum înainte o să merg după mine cu hârtie şi pix.". Niciodată nu fac asta. Nu sunt în stare şi cu asta basta.
Dacă nu sunt în stare să păstrez o idee la ce bun să o mai am? Până la urmă e ca şi cum n-aş fi avut-o.
O băgam aici, o transmiteam cât mai frumos şi voi cădeati pe spate. Aş fi putut să ajung cineva ... Cineva important.
Toată lumea ar fi roit în jurul meu şi toţi ar fi spus " Mamă, ce inspirată e fata asta!", " De unde a scos-o p'asta?!, dar nuuuu! Nu pentru mine.
Ideile bune, frumoase şi inspirate sunt pentru alţii.
Nu-mi vine să cred ca am pierdut-o ( Pe ea, pe idee. )
Acum nici nu mai pot să-i laud pe alţii pentru ideile lor bune pentru că ştiu că ideea mea ar fi depaşit cu mult orice altă idee a oricui. Doar că nu mi-o mai amintesc.
Până la urmă merit oricum laudele voastre, da? Ideea am avut-o, a fost a mea chiar dacă nu stiţi care e aia, va rog să mă credeţi că a fost extraordinară.
A fost cea mai bună idee din lume.
duminică, 20 iulie 2008
Din seria " Dacă tot am săpat şi n-am găsit nimic, măcar să ne pişăm la umbră"
A fost odată Mircea.
Mircea muncea mult şi era chelios.
Într-o zi după muncă s-a oprit la o terasă ca să bea un suc.
- Colonelule, sa trăieşti o mie de ani, ne dai şi nouă hun leu?
- Nu, n-am.
- Dar o porţiune din ce bei tu acolo ne dai?
- Nu, asta e tot ce am.
- Dar un covrig ne iei şi nouă?
- Nu, n-am bani.
- Atunci măcar ... ne spui şi nouă cât e ceasu'?
joi, 17 iulie 2008
De pe vremea cu băncile
Mi-am adus aminte zilele trecute de toate şmecheriile pe care le făceam ca să nu mă duc la şcoală. În special atunci când ploua. Mă uitam pe fereastră şi mă hotaram " Nu mă duc pe vremea asta la şcoală." şi Începeau pregatirile: stăteam câteva minute bune cu fruntea lipită de calorifer, mâncam o bucată de cretă, îmi luam faţa răpusă din sertar şi mă duceam suferindă la mama spunându-i că îmi e foarte rău şi că deabia mă mişc.
Mergea şi pe partea cealaltaă: să fiu la şcoală, să nu mai am chef de stat, să bag o bucată de cretă şi să fac pe bolnava ca să mă trimită acasă.
Până ieri am fost convinsă că toată lumea a apelat la astfel de tertipuri ca să scape de şcoală şi mare mi-a fost mirarea când mi-a spus Catalin că el nici nu s-a gândit vreodată la aşa ceva.
- Adică tu n-ai făcut niciodată pe bolnavul ca să chiulesti de la şcoală?
- Nu.
- Nici măcar in clasele I-IV? Aia e perioada că din clasa a V-a încolo iţi vin minţile la cap şi pleci de la ore fără atâta deranj.
- Nu. Nici în classele I-IV, nici după.
- Păi ... tu eşti eroul meu.
Mai ales la povestea cu mâncatul cretei a rămas mască. Nu mi-a venit să cred că nu o ştie. Era o mişcare pe care o aplicam cu toţii. Era un fel de întrecere. Dacă te bătea gândul să pleci de la şcoală şi-l vedeai pe altul că balotează la cretă înaintea ta- Ţeapă! Ţi-o lua înainte, nu mai puteai să faci acelaşi lucru. Erai condamnat să rămâi la şcoală până la sfârşit. Groaznic!
Bun! Prin urmare: mai sunt şi alţii cu asemenea amintiri sau am fost printre singurii copii care s-au hrănit cu cretă ca să scape de corvoadă?
miercuri, 16 iulie 2008
A fost odata
* A fost odată o familie. Mama, tata şi un copil. Mama era frumoasă, tata era dolofan şi copilul simpatic. Era o familie indrăgită de toată lumea. Într-o zi s-au mutat din cartier şi n-a mai auzit nimeni de ei niciodată. Nici măcar eu care le aud pe toate.
* A fost odată un raton care era îndragostit nebuneşte de o veveriţă. Veveriţa sărea veselă din pom în pom adică n-avea nici o treabă.
Într-o zi ratonul şi-a luat inima-n dinţi şi s-a dus să-i vorbească.
Veveriţa zburda, ca de obicei, de colo colo.
- Duduie, staţi o secundă!
- ?
În timp ce alerga bietul raton după ea s-a împiedicat şi a căzut. Veveriţa a început să râdă isteric iar ratonul cu botul plin de sânge o privea trist. S-a gândit: " Gata, s-a terminat. Acum nu mai am chiar nici o şansă" şi chiar aşa a fost.
* A fost odată un baiat trist care credea că nimic nu are sens pe lumea asta. A încercat tot felul de lucruri pe care alţii le considerau interesante: să se dea cu placa, să sară cu coarda, sa sară cu paraşuta, să faca sex cu două femei deodată, dar nimic nu l-a mulţumit. A murit la 84 de ani de cancer în gât.
joi, 10 iulie 2008
Album de familie
- Tu eşti bucureşteancă?
- Da. De ce?
- Întrebam şi eu. Ai tăi tot bucureşteni sunt?
- Măi ... eu am sânge amestecat rău de tot.
- Adică?
- Tata a fost cerb, bunica din partea mamei a fost oaie, bunicul din partea mamei a fost taur. Bunica din partea tatălui a fost veveriţă, iar bunică-miu motan. Străbunică-mea a fost pasăre flamingo şi străbunică-miu cintezoi. In rest nu mai ştiu.
- Wooow, ce cool esti!
- Într-adevăr.
miercuri, 9 iulie 2008
Las-o Jos Ca Macane! Interviu Sailor Moon
Buna ziua si bine-ati venit la emisiunea Las-o Jos Ca Macane. Invitata noastra de astazi este o doamna deosebita care a inspirat vietile a mii de adolescenti din intreaga lume. Sa nu mai pierdem vremea si sa o primim calduros pe .... SAILOR MOOOON!!!
- Bine ai venit, draga Sailor Moon. Iti multumesc ca ti-ai facut timp pentru noi.
- Bine v-am gasit. Nu-i problema. Imi face chiar placere.
- Spune-mi, te rog, cum te simţi ştiind că ai fost idolul atâtor fetiţe?
- La inceput am fost şocată, nu mi-a venit să cred că serialul prinde atat de bine, că oamenii sunt fermecaţi de o fetita isterica cu părul mult prea lung care nici măcar nu ştia să se bată.
- Si cu toate astea invingeai de fiecare data.
- Aşa era scenariul. Daca priveşti realist problema, iţi dai seama că nu as fi avut nici o şansă niciodată.
- Interesant.
- Plus ... Diferenta fizica dintre Sailor Moon si Usagi era una doar de imbracaminte. Poate-mi explica si mie cineva cum de nu se prindea nimeni ca sunt una si aceeasi persoana.
- Cu alte cuvinte Las-o Jos Ca Macane. Hahahaha
- Da, da, exact! Hahahaha
- Spune-ne, te rog, cum decurge viaţa ta acum?
- Normal. Fac mâncare, duc copiii la grădiniţă, mă ocup de problemele casei. Na ... ce sa fac?!
- Nici un proiect nou?
- S-ar putea să se facă o nouă serie Sailor Moon, dar nu se ştie nimic sigur. O sa vedem.
- Nu pot să nu remarc cât de bine vorbeşti româneşte.
- Ha! M-am nascut şi am trăit în Vâlcea până la vârsta de 10 ani.
- Wow! Cititorii români vor fi foarte mândri.
- Ma rog.
- Ei bine, eu iţi urez numai bine de acum înainte şi multe succese in viata.
- Merci frumos. Şi ţie ... putere de muncă şi sănătate acasă!
Doamnelor si domnilor, aceasta a fost Sailor Moon la prima editie a emisiunii Las-o Jos Ca Macane.
Sunt Beti Neantu si va astept la o noua emisiune. Cu bine!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)