Eram mică şi-mi doream un hamster. Mi-l doream în pofida refuzurilor categorice ale părinţilor mei.
Mi-am luat inima în dinţi, am plecat la Obor şi mi-am luat o hamsteriţă mică, drăguţă şi ieftină.
Am adus-o acasă într-o sticlă de Cola tăiată. Mama a iubit-o, tata a urât-o.
Am numit-o Pufa. Eu şi Pufa făceam multe împreună: eu eram invăţătoarea şi ea eleva, îi atrăgeam atenţia să nu mănânce în timpul orei, îi dădeam notă la curăţenie ... chestii pe care fetele le fac cu hamsterii lor.
Întotdeauna mi-au plăcut rozătoarele, Pufa era visul meu împlinit.
Într-o zi ... m-am simţit foarte rău. Toată ziua avusesem senzaţia că ceva îngrozitor se intamplă. Am stat cu sufletul la gură până s-a termiat şcoala, am fugit într-un suflet până acasă s-o văd pe Pufa.
Pufa stătea în borcanul ei cu fălcile mai umflate decât ea, se uita la mine şi se bucura că mă vedea, ciocolata mea Milka cu lapte zăcea desfăcută pe jos.
- Futu-ţi morţii mă-tii de lighionă. Ţi-am zis că nu suport să împart mâncarea. Nu suport.Am vorbit frumos cu tine. Dacă-mi spuneai îţi cumpăram o ciocolată pe care s-o balotezi singură, dar nu ciocolata mea.
M-am perpelit toată noaptea căutând o decizie inţeleaptă. Eram nerezonabilă? Exageram? Nu. Fiecare om le are pe ale lui. Bun, dar care e decizia corectă?
A doua zi de dimineaţă a venit mama să mă trezească pentru şcoală.
- Ada, Pufa e moartă.
- Nu e moartă, doarme.
- Ba nu. e moartă. E cu cracii'n sus.
- Eh, arunc-o la gunoi atunci.
M-am desparţit de ea cu greu. Pufa, stiu ca de acolo de unde eşti mă vezi şi te gândeşti la mine ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu